Au trecut aproape 15 ani de când s-a scris pentru prima dată despre Roșia Montană. Un proiect lansat de unul dintre cei mai controversați români, un personaj despre care nu știi să spui dacă-i un om de afaceri genial sau este un escroc de talie internațională, dar face cât Ion Țiriac, Ioan Nicolae și toți ceilalți din Top 300 la un loc: Frank Timiș. De atunci s-au scris tone de materiale despre acest proiect, majoritatea pornind de la faptul că acesta are o mare problemă: vizează exploatarea aurului din zonă folosind o substanță pe care orice copil o știe ca fiind mortală: cianura. Ghinion! Dacă se numea oricum altcumva (palytoxină sau proteină bacteriană botulinium) proiectul Roșia Montană era funcțional la această oră. Pe această realitate chimică s-a construit în ultimii 15 ani un întreg eșafodaj de frică care avea drept scop blocarea proiectului. N-au contat asigurările specialiștilor, faptul că proiectul este peste orice normă europeană în materie de exploatare a aurului. Trebuia blocat cu orice preț!

Inițial s-a implicat George Soros, care prin marea de ONG-uri subvenționate, a creat o rețea de oponenți extrem de activi, bursieri sau angajați ai Fundației Soros al căror scop în viață a devenit blocarea proiectului. Am auzit nenumărate variante legate de interesele financiare ale lui George Soros în faza inițială a proiectului Roșia Montană, am aflat că în ultima vreme nu a mai fost atât de activ în sabotarea proiectului, dar impulsul inițial nu putea fi oprit. Pentru cei care mai cred că acțiunea lui George Soros a pornit la începutul anilor 2000 dintr-un sentiment de patriotism le pot răspunde că au și n-au dreptate. Era o lecție de patriotism combinată cu interese financiare puternice.

N-am înțeles decât foarte târziu că insistența UDMR de a primi în orice guvernare ministerul Culturii și ministerul Mediului era strâns legată de blocarea proiectului