Traian Băsescu face apel la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească “un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.
Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:
- Un câine castrat, în sălbăticie, devine mai agresiv decât un câine necastrat
- Nu putem pune câinii mai presus de copii nevinovaţi. Sunt revoltat de demagogia legată de iubitorii de câini. Pentru a nu face confuzie acum vă iau într-un microbuz şi vă iau la mine acasă. Am cinci câini vaccinaţi, trei sunt de pe stradă
- Fac apel la Guvern să emită o Ordonanţă de Urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă. Cei care nu au fost adoptaţi să fie imediat eutanasiaţi.
Anul trecut au fost 16.000 de bucureşteni muşcaţi de câini. Fac apel la guvern – pentru că administraţiile locale sunt cu mâinile legate de legislaţia în vigoare – să emită o ordonaţă de urgenţă să stabilească un termen scurt sau rezonabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă. Să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi să fie eutanasiaţi. Povestea cu castrarea are două valenţe: prelungeşte timpul în care câinii fără stăpân dispar dintre blocuri, nu e o soluţie rapidă, poate dura 10-12 ani.
Nu trebuie să aşteptăm să mai moară, un copil, ca să luă această măsură. De aceea cred că guvernul trebuie să dea această ordonanţă de urgenţă. Nu putem pune câinii mai presus de oameni, mai presus de copii.
Sunt revoltat de demagogia arătată de iubitorii de câini. Am acasă cinci câini, trei sunt adunaţi de pe stradă. Sunt curaţi, sunt vaccinaţi, sunt castraţi şi trăiesc lângă o familie. Doi stau separaţi de ceilalţi trei. Asta înseamnă dragoste de animale, pentru demagogi, ţine-l pe animal aproape, altfel