Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creştere record pentru acţiunile Nokia, după acordul cu Microsoft

Publicat in Gandul, marți 3 septembrie 2013 ·

Bursele vest-europene au deschis marţi cu variaţii nesemnificative, în aşteptarea datelor privind industria prelucrătoare din Statele Unite, însă acţiunile Nokia afişează o creştere record, de 45%, după ce Microsoft a anunţat că va prelua divizia de telefoane mobile a companiei finlandeze, informează Mediafax.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,1% marţi dimineaţă, după ce a crescut luni cu 1,9%, cea mai solidă creştere din ultimele opt săptămâni.

Nokia a crescut cu 45%, la 4,29 euro, cea mai bună deschidere din 1991. Microsoft va prelua divizia de telefoane mobile a Nokia pentru 5,44 miliarde euro, tranzacţie care include şi un portofoliu consistent de brevete de invenţie, au anunţat cele două companii.

Investitorii aşteaptă marţi datele privind evoluţia industriei prelucrătoare din SUA în luna august, urmate vineri de un raport privind şomajul.

Pieţele urmăresc atent şi semnalele venite din partea Rezervei Federale a Statelor Unite, care va susţine următoarea şedinţă de politică monetară la mijlocul lunii septembrie, când este aşteptată o decizie privind reducerea programului de achiziţii de obligaţiuni.

Bursele vest-europene au deschis marţi cu variaţii nesemnificative, în aşteptarea datelor privind industria prelucrătoare din Statele Unite, însă acţiunile Nokia afişează o creştere record, de 45%, după ce Microsoft a anunţat că va prelua divizia de telefoane mobile a companiei finlandeze, informează Mediafax.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,1% marţi dimineaţă, după ce a crescut luni cu 1,9%, cea mai solidă creştere din ultimele opt săptămâni.

Nokia a crescut cu 45%, la 4,29 euro, cea mai bună deschidere din 1991. Microsoft va prelua divizia de telefoane mobile a Nokia pentru 5,44 miliarde euro, tranzacţie care include şi un portofoliu con

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°