TIMIŞOARA. Sucurile gen Coca-Cola nu vor putea fi comercializate la terasa din Parcul Copiilor, care va fi deschisă în curând. Consiliul Local a luat această hotărâre marţi după-amiază, în urma unui amendament depus de consilierul local Adrian Orza de la PNŢCD.
Să introducem acest lucru în caietul de sarcini, ca firmele care vin la licitaţie să ştie că nu au voie să vândă decât sucuri naturale. Nu mai este cazul să ne prosternăm în faţa acestor băuturi (n.r. – carbogazoase), de care n-am avut parte în comunism, 50 de ani, şi acum nu mai putem fără ele, a spus Orza, căruia colegii i-au dat dreptate şi au aprobat amendamentul pe care l-a depus.
Consilierii locali au aprobat tarifele pentru desfăşurarea de activităţi comerciale în parcurile şi locurile de joacă din Timişoara. Astfel, cei care au aparate de îngheţată, popcorn, vată de zahăr , execută desene tip face-painting sa fac pe clovnii în aceste locaţii trebuie să achite, lunar, la Primăria Timişoara, suma de 500 de lei. Organizatorii de reprezentaţii de dans pentru copii, teatru de păpuşi, pantomimă, jonglerii, concerte în aer liber, concursuri sportive şi alte activităţi asemănătoare, trebuie să scoată din buzunar 100 de lei pe zi.

Consilierii