Fostul comandant al închisorii politice de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a sosit, marţi, la Parchetul General, pentru a da declaraţii în dosarul în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului l-a denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956 şi 1963.
UPDATE 11.20 - Alexandru Vişinescu a fost pus sub învinuire, marţi dimineaţă, pentru genocid. Fostului comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat i s-a făcut rău la audieri.
Alexandru Vişinescu a fost audiat, marţi, aproximativ o oră, la Parchetul instanţei supreme, în dosarul în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului l-a denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956 şi 1963.
Potrivit unui comunicat al PICCJ, Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală.
Alexandru Vişinescu a plecat de la Parchetul instanţei supreme în jurul orei 11.15, cu un taxi, împreună cu cele două persoane care l-au însoţit la audieri, nepoţi ai acestuia.
Înainte de a ieşi din sediul Parchetului instanţei supreme, unul dintre nepoţii lui Vişinescu a spus că acestuia i s-a făcut rău la audieri şi că va mai sta puţin în holul instituţiei. Bărbatul a precizat că Vişinescu i-ar fi spus că simte ca o gheară în piept şi o durere la nivelul toracelui.
Procurorii Parchetului instanţei supreme au început în 30 august audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este în viaţă.
Potrivit IICCMER, Alexandru Vişinescu este primul dintr-o listă cu 35 de anga