Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Există ceva mai rău decât cianura?

Publicat in Adevarul, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Mă pregăteam să scriu despre Liberia, unde o Universitate nu a admis niciunul dintre cei 25 de mii de candidaţi, ca şi despre rata de eşec de la bacalaureatul din toamnă de la noi, când toată lumea a început să vorbească din nou despre Roşia Montană. Nu pot, de aceea, ocoli subiectul... Manifestaţiile de stradă începute duminică sunt cele mai ample din ultimii ani. Diversitatea revendicărilor, ca şi civilitatea protestatarilor nu pot fi negate. Cine are discernământ va fi obligat să constate că lozinca "Salvaţi Roşia Montană!" a reunit ecologişti şi anti-capitalişti, adversitatea faţă de stat şi decepţia faţă de partide, adolescenţi şi oameni maturi, radicali şi moderaţi. În asemenea cazuri, o atitudine nuanţată se impune de la sine. E o probă de luciditate. În ceea ce mă priveşte, nu sunt de acord cu teza "răutăţii absolute a capitalismului", dar sunt convins că o lege e proastă dacă e transcrierea unui interes privat. Nu cred că mineritul e incompatibil cu conservarea patrimoniului, dar consider că e inacceptabil ca un politician să declare drept "artificiale" protestele care nu-i convin, aşa cum a făcut-o colegul meu din PE, Ioan Mircea Paşcu, mirat să vadă că pe stradă sunt oameni "bine îmbrăcaţi" !?!?! Mi-e imposibil să subscriu sloganului "nu ne vindem ţara!", dar pot jura că există corupţi în toate partidele, gata să-şi tranzacţioneze propria demnitate. Nu pot să nu fiu şocat când aud că "orice corporaţie e fascistă", dar sunt întru totul de acord că dispreţul faţă de patrimoniu e semn de primitivism. Nu pot să cred că locurile de muncă sunt un subiect marginal, dar mi se pare perfect justificat să ne dorim, indiferent de simpatiile politice, neutralitatea statului în deciziile economice. Nu cred că ecologia e o politică, dar sunt conştient că există o barieră psihologică a dezbaterii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°