Campania de ajutor a sistemului sanitar din judeţul Tulcea continuă şi în acest an, prin colaborarea dintre reprezentanţii Gărzii de Coastă (Poliţia de Frontieră Pardina) şi Serviciul Român de Ajutor Maltez, respectiv Cavalerii Ioaniţi din Germania.
La mijlocul acestei luni, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea va primi o donaţie din partea celor două servicii de ajutor. În total, este vorba despre despre 38 de paturi pentru bolnavii adulţi, 15 paturi pentru copii, aproximativ o sută de saltele, cinci aparate de anestezie şi peste 300 de kilograme de materiale sanitare, consumabile.
Bunurile vor ajunge în Tulcea pe data de 16 septembrie, urmând ca a doua zi, pe 17 septembrie, să fie semnate actele de predare-primire a donaţiei.
Campania din acest an face parte dintr-un amplu proiect de ajutor pentru Delta Dunării, derulat în colaborare cu maltezii şi germanii.
„Avem această colaborare din 2006, după inundaţii. Atunci aceste servicii i-au ajutat pe localnicii din Delta Dunării cu materiale de construcţie, ba chiar au ridicat câteva case, au construit fântâni în satele din deltă. Anul trecut au dotat cabinetul medical din Pardina, care acum este funcţional. Un medic vine de două ori pe săptămână să consulte pacienţii din deltă şi găseşte aici aparatura de care are nevoie. Urmează să mai primim, pentru Pardina, cun aparat ecograf“, a explicat Roland Brânză, din cadrul Poliţiei de Frontieră (Pardina).
Acesta a mai precizat că urmează şi alte investiţii în sistemul sanitar din Delta Dunării: cabinete medicale la Mila 23 şi la Crişan.
Mai citiţi şi:
Managerul spitalului judeţean Tulcea: „În iarna trecută cădeau bucăţi din faţada clădirii, ne era teamă că o să lovească ambulanţele!“
Locuinţe pentru specialiştii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea