Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariaţii disponizaţi ai Poştei vor primi plăţi compensatorii de 7,4 mil. lei până la finele anului

Publicat in Ziua de Cluj, marți 3 septembrie 2013 ·

Cei 3.650 de salariaţi ai Poştei Române disponibilizaţi începând de marţi vor primi până la finele acestui an, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, suma de 7,4 milioane de lei ca plăţi compensatorii, a anunţat compania.

Înainte de aplicarea măsurilor de disponibilizare colectivă, compania avea puţin peste 32.000 de salariaţi.

"Drepturile cuvenite salariaţilor disponibilizaţi (11% din numărul total al angajaţilor Poştei Române - n.r.) se vor acorda conform prevederilor OUG 36/2013, corelate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2008 - 2018, valabil în Poşta Română. Pentru anul 2013, din bugetul asigurărilor pentru şomaj au fost alocate 7,4 milioane lei, pentru plăţile corespunzătoare personalului disponibilizat de la Poşta Română", se arată într-un comunicat al operatorului naţional poştal.

Din cei 3.650 de salariaţi disponibilizaţi, care reprezintă 11% din personalul Poştei Române, un număr de 2.392 de angajaţi ai companiei au optat individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă, iar restul au fost selectaţi prin testare profesională.

"Procesul de restructurare a Poştei Române are ca obiectiv pe termen scurt restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei, asigurând astfel premisele creşterii competitivităţii Poştei Române pe piaţa serviciilor poştale, piaţă liberalizată începând cu luna ianuarie 2013", se mai spune în comunicat.

Echipa de management a operatorului poştal are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, se mai spune în comunicat.

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi.

Acţionarii CNPR sunt MSI - 75% şi Fondul Proprieta

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 44 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 45 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 2 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°