De peste secole, Publius Syrus ne transmite că „prietenia este o haină valoroasă care se curăţă când se murdăreşte şi nu se aruncă la prima pată“. Înălţat în spiritualitatea şi practica profesională, chirurgul trebuie să cultive relaţii bazate pe adevăratele valori cu colaboratorii direcţi, cu celelalte discipline medicale, în învăţământul medical, pe plan politic. Chirurgul nu are voie să devină precum „sclavul care nu are decât un stăpân, ori ca ambiţiosul care are tot atâţia stăpâni câţi îi pot fi Publicitate de folos carierei sale“ (Jean de la Bruyère). El trebuie să înţeleagă că, fiind oameni, „toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont“ (Konrad Adenauer). Axiologic, prietenia, în spiritul simpatiei, respectului, ataşamentului reciproc, trebuie promovată de chirurg de-a lungul vieţii. Ultimii 20 de ani au reuşit să disipeze prietenia dinlăuntrul echipei chirurgicale. Or, echipa clădită pe stimă reciprocă, de la brancardier la profesor, „de la opincă la vlădică“, este una din cheile care deschid calea bunei convieţuiri. Relaţia de prietenie clădită înlăuntrul echipei asigură afirmarea fiecărui membru, înalţă şi serviciul, şi liderul echipei. Promovarea ataşamentului la adevăratele valori asigură climatul colegial colocvial şi evită contradicţiile. Asigurarea mediului propice înlăuntrul echipei, în care fiecare îşi dezvoltă aptitudinile cu care a fost înzestrat de natură, reprezintă un adevărat mentorat. Astfel, cei mai tineri din echipă nu vor deveni copii palide ori caricaturi ale modelului în exercitarea profesiunii. Tot ce s-a clădit în şcolile de chirurgie ale maeştrilor reprezintă perenitate şi salt valoric la generaţia ce le urmează. În consolidarea echipei în chirurgie trebuie ştiut că „ignorantul pune într-o oră mai multe întrebări decât poate răspunde un înţelept în şapte ani“ (Pitagora) şi „că prietenul credincios est