Moto: „În republică omul se ridică La vrednicia sa cea deplină.” (Ion Budai-Deleanu, „Ţiganiada”)

Ca să pătrund mai deplin esenţa desprinsă din evenimentele petrecute de aproape două săptămâni în etnia căreia, în mod cu totul nejustificat, i se spune rromă, prilejuite de trecerea în lumea drepţilor a regelui Cioabă, cică rege autoproclamat, dar cu patalama la mână, dată de Ion Iliescu pentru a compromite ideea de regalitate şi de monarhie, a trebuit să recitesc, fie şi pe sărite, „Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor”, poemation eroi comico-satiric alcătuit în douăsprezece cântece de Lionachi Dianeu, îmbogăţit cu multe însemnări şi luări aminte… de către Mitru Perea, ca să mă conving că, de pe timpul lui Vlad Ţepeş şi până acum, în timpul preşedintelui Băsescu, prea multe în etnia ţigănească nu s-au schimbat. După 550 (cinci sute cincizeci) de ani de când Vlad Vodă Ţepeş i-a luat pe ţigani ca aliaţi în lupta împotriva turcilor, fiind sfătuiţi să lupte cu ochii închişi, ca să nu se teamă, suntem în situaţia de a-i folosi pe rromi ca masă de manevră, că doar nu veţi fi crezut că prietenia dintre decedatul Cioabă şi Băsescu a avut alt chichirez decât o parte, măcar, din voturile ţiganilor. Însă, sub pulpana acestei prietenii, averea lui Cioabă şi a altor barosani a crescut nemăsurat de mult, trezind nu suspiciunea organelor statului, ci pe a împăratului Iulian Rădulescu care, nici mai mult, nici mai puţin, susţine că ar trebui confiscată, drept care dacă n-am şti cine este, am zice că este comunist, nu împărat. Desigur, pentru toţi îmbogăţiţii există o acoperire, averea confiscată de regimul comunist, dobândită prin justiţia postdecembristă, punct de plecare pentru creşterea nemăsurată, pe căi absolut legale, a averilor actuale.

Ce ţi-e şi soarta asta! Să mori ca rege, în Turcia, acolo unde mulţi dintre domnitorii românilor au sfârşit cu capul pe butuc, şi s