Sala Polivalentă din Severin a fost gazda unui puternic turneu internaţional de judo, unde au fost prezenţi sportivi de la puternice cluburi din Grecia, Bulgaria, Ungaria şi din ţările fost-iugoslave. Iubitorii judo-ului au avut ocazia să vadă la lucru numeroşi sportivi valoroşi. Pe parcursul a două zile de întreceri, amatorii de judo, care au fost prezenţi la Sala Polivalentă, au prilejul să vadă lupte spectaculoase pe tatami, atât de la tinerele speranţe ale cluburilor cât şi de la seniori, după ce cocheta sală din Drobeta-Turnu-Severin a găzduit cea de-a XXVI-a ediţie a „Cupei Drobeta” la judo şi Trofeul „Mirela Livia Vasilan”, ediţia a III-a.
Evenimentul a fost organizat de către Federaţia Română de Judo şi Clubul Sportiv Municipal Drobeta Turnu Severin, în colaborare cu autorităţile locale. Concursurile au avut loc atât la masculin, cât şi la feminin, şi s-au desfăşurat pe categoriile de vârstă U15, U17, U20 şi seniori.
Medaliile obţinute de judoka de la LPS - CSM 2007 Focşani:
- Robert Iamandi – aur la categ. 24kg (U11),
- Denis Stoica – argint la categ. 42kg (U11),
- Claudiu Neagu – bronz la categ. 38kg (U13),
- Violeta Vlase – bronz la categ. 48kg (U13),
- Mircea Tomescu – bronz la categ. 34kg (U15),
- Can Metin – bronz la categ. 34kg (U15),
- Laris Borş – bronz la categ. 42kg (U15),
- Bogdan Drîmbă – bronz la categ. 42kg (U15),
- Mihai Vrabie- bronz la categ. 46kg (U15),
- Alexandru Constantin – bronz la categ. 60kg (U15),
- Liviu Neagu – bronz la categ. 60kg (U15).
Sportivii sunt antrenaţi de Dumitru Zisu, Iulian Surlă, Stănică Grosu şi Marinel Palade.
Medaliile obţinute de sportivii de la CS Unirea Focşani:
- Petronela Macovei – aur la categ. 28kg,
- Ionela Macovei – aur la categ. 32kg,
- Larisa Constantin – argint la c