TIMIŞOARA. O adresă a Curţii de Conturi cu privire la un raport al Gărzii Financiare, care arată prejudiciul adus Primăriei Timişoara de către firma Rosign, a pus pe jar, marţi, consilierii locali. Potrivit comisarilor, în perioada 2010 – 2012, municipalitatea a fost prejudiciată de societatea Rosign, care derulează cu instituţia un contract pe 14 ani privind semaforizarea şi instalarea semnelor de circulaţie. Paguba este estimată la suma de trei milioane de lei.
Consilierii Radu Ţoancă de la PSD şi Simion Moşiu de la PDL s-au arătat nemulţumiţi că adresa apare pe ordinea de zi. În opinia lor, adresa Curţii de Conturi ar fi trebuit scoasă de pe ordinea de zi deoarece contactul semnat în urmă cu 12 ani nu are legătură cu Consiliul Municipal, atunci fiind altă administraţie.
Am fost pus în postura de avocat al conducerii anterioare a Primăriei. Cum poate fi considerat prejudiciu dacă Primăria a plătit, spre exemplu, cinci semafoare care au fost montate, pot fi văzute, pe motiv că semafoarele nu figurau în inventarul firmei. Ciuhandu nu avea cum să controleze dacă firma avea pe inventar sau nu acele semafoare, ci reprezentanţi ai Primăriei au mers pe teren şi s-au convins că sunt montate. Astfel de prejudicii nu pot să le accept, a precizat primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
TIMIŞOARA. O adresă a Curţii de Conturi cu privire la un raport al Gărzii Financiare, care arată prejudiciul adus Primăriei Timişoara de către firma Rosign, a pus pe jar, marţi, consilierii locali. Potrivit comisarilor, în perioada 2010 – 2012, municipalitatea a fost prejudiciată de societatea Rosign, care derulează cu instituţia un contract pe 14 ani privind semaforizarea şi instalarea semnelor de circulaţie. Paguba este estimată la suma de trei milioane de lei.
Consilierii Radu Ţoancă de la PSD şi Simion Moşiu de la PDL s-au arătat nemulţumiţi că adresa apare pe ordinea d