Pictorul Mircea Hrisca va fi in centrul atentiei, luna aceasta la Muzeul Judetean de Arta «Centrul Artistic Baia Mare». Una dintre cunoscutele sale picturi, intitulata “Peisaj de la Izvoare”, a fost desemnata lucrarea lunii septembrie 2013 de catre institutia culturala maramureseana, fiind promovata in mod special de catre cei care gestioneaza muzeul.
Dr. Ioan Angel Negrean a mentionat despre lucrarea lunii, pe site-ul Muzeului Judetean de Arta ca “ exprima bucuria trairii prin pictura a puternicei impresii generata de frumusetea naturii, imbiind privitorul la retrairea acestei bucurii, prin ‘consumarea’ imaginii artistice”.
“Suscita interesul cercetatorului – pe de o parte si a iubitorului de arta – pe de alta parte, pentru ca este atipica in contextul creatiei pictorului Mircea Hrisca , fiind una din putinele lucrari tratate policromic, intr-o gama de griuri colorate care acopera o plaja cromatica larga, de la galben, ocru – galben, ocru – auriu si umbra naturala, la verde smarald, verde crom, albastru cerruleum si cobalt precum si mici accente de violet. Si toate acestea fara nici o tenta pura, nici macar un accent. Este ca o lectie demonstrativa de folosire a nuantarilor si grizarilor cromatice in pictura de sevalet , si asta fara a afecta cu nimic prospetimea si vibratia picturala a lucrarii, pentru ca atat de vibrate si incarcate energetic sunt tusele folosite de pictor, incat prospetimea lucrarii rezida de aici, nemaiavand nevoie de sustinerea contrastelor cromatice majore”, scrie acesta.
Despre autor, Anghel Negrean aminteste ca a fost un “ personaj pitoresc in peisajul Coloniei Pictorilor anilor 60 – 80”, nascut in Baia Sprie, in anul 1931, si format ca artist la Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» din Bucuresti. A trait in Baia Mare, craind “o opera picturala incarcata de o mare forta expresiva si expune pub