Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesori bătuţi, altercaţii între părinţi şi furturi

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Incidentele din unităţile de învăţământ vrâncene nu au lipsit nici în anul şcolar 2012-2013. Oamenii legii spun că vor întocmi un plan de măsuri înainte de începerea noului an şcolar, urmărind astfel creşterea gradului de siguranţă în rândul profesorilor şi elevilor. Ieri, poliţiştii vrânceni au făcut publice, în cadrul unei şedinţe organizate la sediul prefecturii, la care au participat primari şi directori de şcoli, incidentele în care au fost implicaţi elevi şi profesori în anul şcolar precedent. Au avut loc altercaţii între elevi şi profesori, între mai mulţi elevi şi au fost furate bunuri, mai ales în timpul orelor de sport. Au fost contabilizate şi două infracţiuni de distrugere.

Poliţiştii au contabilizat, în anul şcolar 2012-2013, mai multe incidente grave, produse în unităţile de învăţământ din judeţ. Potrivit unei situaţii prezentate ieri de reprezentanţii IPJ Vrancea, într-o şedinţă ce a avut loc la prefectură, în anul şcolar trecut elevii au fost implicaţi în 16 infracţiuni, cele mai multe dintre ele fiind de lovire şi alte violenţe şi furt. Cele mai multe dintre aceste fapte s-au întâmplat în şcolile din oraşe. „La nivelul judeţului Vrancea în anul de învăţământ 2012/2013, au fost sesizate poliţiei 16 (+3) infracţiuni în care au fost implicaţi elevii. Dintre acestea, 5 au fost infracţiuni de lovire şi alte violenţe (+5), 2 infracţiuni de distrugere (+2), o infracţiune de şantaj în mediul rural în zona adiacentă şcolii (Vidra) şi 6 infracţiuni de furt (-6), doar 4 (-2) dintre ele fiind cu autor necunoscut. Dintre acestea, 11 (+3) fapte au fost săvârşite în incinta şcolilor şi 5 (0) în zona adiacentă acestora, menţinându-se numărul infracţiunilor la fel ca în anul şcolar precedent. În mediul rural au fost înregistrate 5 (+2) fapte, iar în mediul urban 11 (+2) fapte. Cele mai multe fapte (9) s-au înregistrat în zona liceelor sau colegiilor, ia

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 28 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°