persephone (fragmente)
„ce ştii tu să faci din sîngele morţilor?” mă întreb după ce
închid caietul albastru cu tema în greceşte şi îl trimit lui
roussoss în vagonul alăturat. să-mi corecteze greşelile şi să
noteze în jurnal cît de silitoare este old sisi. „da – ce – ştii –
tu – să – faci – din – sîngele – morţilor?” mi se pare că-i
aud pe néné şi pe gackel în ritmul roţilor. un diminuendo
cu terţe rupte. pe geamul încă aburit îmi văd faţa: coajă
de nucă lustruită pe care n-am de ce s-o acopăr cu
evantaiul. sunt singură şi dreaptă şi răbdătoare ca un vrej
de fenicul ce pătrunde adînc în pămîntul afînat dintre
mormintele prea apropiate. un vrej răsucit în jurul cutiei
cu daruri ale morţii: degetele lui sophie calcinate în
incendiu. o bucăţică din haina purtată de max la execuţie.
o fîşie din pînza în care l-au înfăşurat după moarte. o
rămurică de la queretaro. bandajul de pe fruntea lui
rudolf. sîngele morţilor. un vrej răsucit între oasele ascuţite
ale umerilor şi ghinturile spinării care mă ţine dreaptă şi
răbdătoare. „în marea mea singurătate creat-am cînturile
mici” scriu într-un alt caiet albastru bine ascuns printre
celelalte. îi voi lăsa să creadă că scriu ce-mi dictează
maestrul h. cînd sîngele morţilor e singurul fir subţire care
mă leagă încă de viaţă.
*
ziua stă să înceapă şi lui wasyl i se pare că acum cerul
zorilor e o placă de sticlă curăţată. şi încă are culoarea
untului de iarnă, priveşte de parcă s-ar afla în faţa unei
vitrine rîul ce taie în două oraşul şi dealurile umede
precum „botul de viţel dimineaţa” (a repetat asta de-atîtea
ori pe cartolinele trimise fratelui la krakow. cele care au
sub peisaj înscrisul auriu „grüs aus bukowina”). s-a