persephone (fragmente)

„ce ştii tu să faci din sîngele morţilor?” mă întreb după ce

închid caietul albastru cu tema în greceşte şi îl trimit lui

roussoss în vagonul alăturat. să-mi corecteze greşelile şi să

noteze în jurnal cît de silitoare este old sisi. „da – ce – ştii –

tu – să – faci – din – sîngele – morţilor?” mi se pare că-i

aud pe néné şi pe gackel în ritmul roţilor. un diminuendo

cu terţe rupte. pe geamul încă aburit îmi văd faţa: coajă

de nucă lustruită pe care n-am de ce s-o acopăr cu

evantaiul. sunt singură şi dreaptă şi răbdătoare ca un vrej

de fenicul ce pătrunde adînc în pămîntul afînat dintre

mormintele prea apropiate. un vrej răsucit în jurul cutiei

cu daruri ale morţii: degetele lui sophie calcinate în

incendiu. o bucăţică din haina purtată de max la execuţie.

o fîşie din pînza în care l-au înfăşurat după moarte. o

rămurică de la queretaro. bandajul de pe fruntea lui

rudolf. sîngele morţilor. un vrej răsucit între oasele ascuţite

ale umerilor şi ghinturile spinării care mă ţine dreaptă şi

răbdătoare. „în marea mea singurătate creat-am cînturile

mici” scriu într-un alt caiet albastru bine ascuns printre

celelalte. îi voi lăsa să creadă că scriu ce-mi dictează

maestrul h. cînd sîngele morţilor e singurul fir subţire care

mă leagă încă de viaţă.

*

ziua stă să înceapă şi lui wasyl i se pare că acum cerul

zorilor e o placă de sticlă curăţată. şi încă are culoarea

untului de iarnă, priveşte de parcă s-ar afla în faţa unei

vitrine rîul ce taie în două oraşul şi dealurile umede

precum „botul de viţel dimineaţa” (a repetat asta de-atîtea

ori pe cartolinele trimise fratelui la krakow. cele care au

sub peisaj înscrisul auriu „grüs aus bukowina”). s-a