O pată de hidrocarburi se afla luni după-amiaza în largul coastei vestice a Corsicii, în apropiere de o zonă inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO, au anunţat serviciile de intervenţie.
Un purtător de cuvânt al prefecturii maritime a afirmat totuşi că nu există temeri privind o poluare gravă a litoralului, în legătură cu această pată lungă de 43 de kilometri şi lată de un kilometru, care se întinde între Insula Rousse, la nord, şi Girolata, la sud, scrie Mediafax.
Vântul care bate dinspre nord-est a îndepărtat pata în cursul după-amiezii, generând temeri că aceasta, care se afla la şase mile nautice de coastă în jurul orei 15.00 GMT (18.00 ora României), se va îndrepta spre rezervaţia naturală Scandola, inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO.
Originea acestei pete, care a fost reperată la începutul după-amiezii, nu este cunoscută. Potrivit conducerii rezervaţiei Scandola, aceasta provine cu siguranţă de la o operaţiune ilegală de degazare în mare a unei nave, aşa cum se întâmplă frecvent în Marea Mediterană.
Pata ar fi formată în principal din produse volatile şi doar în proporţie de 10-20 la sută din hidrocarburi grele.
Un remorcher al Marinei Naţionale, Jason, navă de asistenţă, va preleva probe şi va analiza hidrocarburile.
Remorcherul a început să disperseze produse destinate diluării petei. Prelevările efectuate vor fi analizate şi predate autorităţii judiciare competente, a declarat prefectura maritimă.