Astăzi, încep lucrările de reabilitare ale unuia dintre cele mai valoroase și mai importante monumente din România, „Poarta Sărutului” de la Tg. Jiu, opera sculptorului, Constantin Brâncuși.
Lucrările sunt finațate de Institutul Național al Patrimoniului. Monumentul emblematic face parte din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv care va fi înscris in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, începând cu anul 2015.
În vederea realizării proiectului de restaurare și conservare, Institutul Național al Patrimoniului a alocat fonduri în valoare de 371.656,44 lei. Astfel, operațiunile executate la „Poarta Sărutului” includ: înlocuirea tablei de plumb existentă, aplicarea unei izolații bituminoase, curățarea pietrei, biocidare și hidrofugare. Procesul de restaurare ar trebui să se încheie peste o lună, între 5 și 10 octombrie.
„Reabilitarea «Porții Sărutului» reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale Institutului Național al Patrimoniului din acest an. Interesul primordial în restaurare este de a pune în valoare această capodoperă a artei contemporane universale și de a contribui astfel la creșterea calității operei. Mai mult, restaurarea «Porții Sărutului» va cântări mult, ca investiție, în evaluarea dosarului pentru UNESCO. Pentru Tg. Jiu și comunitatea locală această lucrare va aduce beneficii materiale și simbolice, mai ales că întregul ansamblu al lui Brâncuși reprezintă un centru de atracție turistică”, a declarat Alexandru MURARU, director general al Institutului Național al Patrimoniului.