Peste 5.500 de vârstnici constănţeni au poprire pe pensie pentru că nu şi-au mai achitat ratele ori dările către taxe şi impozite
Numărul debitorilor s-a triplat în comparaţie cu anul trecut
Mulţi pensionari preferă poprirea, deoarece legea prevede sechestrul pe cel mult jumătate din venit
Numărul de popriri instituite de Casa Judeţeană de Pensii (C.J.P.) din Constanţa pe veniturile pensionarilor s-a triplat faţă de anul trecut. Reprezentanţii instituţiei spun că, în prezent, numărul popririlor a ajuns la 5.562. Cele mai multe dintre reţinerile din veniturile vârstnicilor constănţeni care primesc pensii, au fost efectuate în urma unor executări silite care au fost aplicate de către executori judecătoreşti autorizaţi, care au trimis către C.J.P. documente legale pentru recuperarea debitelor. Mai exact, 70% din totalul popririlor din pensiile datornicilor au fost efectuate ca urmare a actelor trimise de către Biroul de Execuţie Judecătorească.
Rate bancare restante
Cei mai mulţi datornici au ajuns în imposibilitatea de a-şi mai achita creditele contractate la diferite bănci, astfel că instituţiile bancare s-au îndreptat asupra conturilor şi a veniturilor şi au cerut C.J.P. Constanţa oprirea unei părţi din pensie, pentru recuperarea debitelor. Mai grav este că sunt pensionari care nu au unul, ci chiar două sau trei credite bancare.
Restul de 30% sunt popriri executate în urma solicitărilor efectuate de primăriile din judeţ şi de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe Locale şi alte Venituri la Bugetul Local Constanţa. Serviciile financiare din cadrul primăriilor din judeţ, dar şi din cadrul administraţiei publice locale Constanţa au fost nevoite să instituie procedura de executare silită pentru a recupera datoriile pensionarilor. În aceste cazuri, vârstnicii nu şi-au mai achitat de ceva vreme impozitele pe proprietăţi: case, maşini