Cheltuielile cu reparaţiile şi mentenanţa centralei nucleare de la Cernavodă au ajuns, anul trecut, la 125 de milioane de lei, fiind mai mari decât cele cu achiziţia combustibilului nuclear, care au fost de 123 de milioane de lei, potrivit Prospectului de listare la bursă a Nuclearelectrica, publicat marţi pe site-ul companiei.
În 2011, costurile cu reparaţiile şi întreţinerea au fost de 105 milioane de lei, iar în 2010 de 91 de milioane de lei, informează Agerpres.
"Creşterea din 2012 a fost în principal determinată de perioade mai lungi de oprire planificată pentru unitatea 1 şi de opririle neplanificate", se arată în prospect.
Cheltuielile de întreţinere şi reparaţii sunt printre cele mai importante costuri operaţionale, reprezentând aproximativ 7% din veniturile obţinute din energia produsă în fiecare an, mai spun oficialii Nuclearelectrica.
Cei mai mulţi bani, respectiv 37 de milioane de lei, s-au dus către General Electric, companie americană ce a realizat lucrările de reparaţii pe perioada opririlor planificate. Urmează Elcomex SA Cernavodă, cu 31 de milioane de lei, Nimb Consmetal - care a avut contracte de 13 milioane de lei cu Nuclearelectrica, Bibcock & Wilcox Canada şi General Concrete SRL, fiecare cu câte 9 milioane de lei.
Spre comparaţie, Nuclearelectrica a cheltuit anul trecut 123 de milioane de lei pentru a achiziţiona combustibilul nuclear, mai puţin decât a dat pentru reparaţii şi mentenanţă.
Tot în 2012, cheltuielile de personal au fost de 10,9 milioane de lei, în scădere uşoară de la 11 milioane de lei în 2011.
Oferta publică primară de vânzare a 10% din acţiunile Nuclearelectrica se va derula în perioada 9-20 septembrie 2013, potrivit anunţului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicat de Bursa de Valori Bucureşti. Preţul de subscriere este între 11,2 lei şi 15 lei pe acţiune.
85% din ofertă es