Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roşia, căruciorul şi Facebook. Piaţa Universităţii şi oamenii ei

Publicat in Revista22, marți 3 septembrie 2013 ·

Nu idealizez adunările publice, demonstraţiile, marile aglomerări de oameni etc. Cunosc derivele, manipulările, conflictele de interese ce iau naştere în aceste cazuri. În faţa laşităţii, dezinteresului şi abandonului profesiunii de jurnalist arătată de imensa majoritate a mass-media din România vizavi de evenimentele din Piaţa Universităţii, duminică, 1 septembrie 2013, am decis să scriu, la cald, o mică relatare de teren a celor întâmplate acolo şi la care am luat parte în mod direct.

Imensul potenţial memorial al Pieţei Uni­ver­sităţii, care şi-a câştigat rolul de amplificator de proteste, de emoţie şi de vizibilitate pentru cei nebăgaţi în seamă. Oamenii ştiu instinctiv acest lucru şi mai ştiu că „a ocupa piaţa“ nu este ne­su­punere, ci singurul mod prin care mai pot fi auziţi. Ne­bănuita capacitate de mo­bi­lizare a reţelelor sociale, care au arătat că pot revărsă în stradă mii şi mii de oameni, o observaţie valabilă atât la Cairo, Paris sau Londra, cât şi la Bucureşti. Reversul me­daliei: mulţi dintre cei mo­bi­lizaţi „virtual“ veniseră parcă pentru a servi o cauză la fel de „virtuală“, aparatele de fo­to­grafiat şi camerele de filmat de tot soiul le în­greunau mişcările, doar pentru a spune „am fost acolo“. Fragilitatea protestului acestuia, de fapt.

Ambianţa bon enfant a demonstraţiei, locul în care au coabitat împreună tineri pe bici­cle­te, băieţi de galerie, doamne cu pălărie tip Fes­tival „George Enescu“, mame cu copii în braţe, Stelian Tănase, Mircea Kivu, ecologişti duri (şi puri, şi idealişti, şi interesaţi, unii dintre ei), oameni ca mine şi ca dumneavostră, cei care ci­tiţi aceste rânduri. NIMIC din toate acestea nu au fost ară­tate de majoritatea posturilor de televiziune sau a nu­me­roaselor platforme on-line. Nimic. Unde este presa / Ca să-i scoatem presa? Poate cea mai interesantă lozincă a ultimilor ani, care spune tot despre p

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 39 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 36 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 33 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 40 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°