Noii inspectori şcolari sunt pregătiţi să înfrunte provocările noului an şcolar. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a organizat, ieri, o şedinţă fulger, pentru a-i pune pe toţi în temă cu noile sarcini, principalii vizaţi fiind evident noii inspectori şcolari.
Noua echipă a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vrancea s-a reunit ieri pentru prima dată în şedinţă, în noua formulă. Cele mai importante sfaturi le-au primit inspectorii cu experienţă. S-a apelat la ajutorul şi înţelegerea lor, astfel încât noii veniţi să se acomodeze cât mai repede cu atmosfera de lucru şi cu atribuţiunile pe care le vor avea de îndeplinit. „Le-am transmis să facă echipă cei mai vechi cu cei nou numiţi. Cei mai vechi să transmită din cunoştinţe, ca astfel cei nou numiţi să se integreze cât mai uşor în colectiv”, a spus Vasilica Zaharia, inspector şcolar general.
Printre cei mai conştiincioşi inspectori noi s-a numărat Bogdan Ciubotaru, fost director al Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”, care a preluat atribuţiile fostului inspector Bănel Bărbieru. „Toată lumea îşi doreşte calitate în învăţământ şi asta înseamnă perfecţionare, formare continuă, dezvoltarea sursei umane. Ori în învăţământ dezvoltarea resursei umane, pe lângă formarea continuă, înseamnă promovarea examenelor de grad. Vedem nivelul actual şi de aici ne formăm nişte strategii şi vedem cum putem motiva şi mai mult colegii să se perfecţioneze. Este o continuare a muncii directorului de şcoală”, a spus Bogdan Ciubotaru. Fostul director al Colegiului Economic ,,Mihail Kogălniceanu”, care are 0,5 norme la ISJ, va merge şi la ore, la unitatea de învăţământ pe care a condus-o până acum câteva zile.
La parterul ISJ, Gabriela Oloeriu aştepta emoţionată să îşi preia atribuţiile, ea fiind noul inspector pentru învăţământ primar şi preşcolar. Ne-a spus că are experienţă în conducere şi este