Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiecare salariat a pierdut 600 de lei lunar în mandatul lui Ciurel

Publicat in Pandurul, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Complexul Energetic Oltenia a publicat bugetul de venituri şi cheltuieli, execuţia la şase luni. Potrivit documentului semnat de Laurenţiu Ciurel – director general executiv şi Maria Scurtu – director Divizie Financiară, prognoza la început de an era ca fiecare salariat să câştige în medie suma de 4.661 lei brut. Când s-a tras linie la şase luni s-a constatat că venitul mediu lunar a fost de 4.058 lei. Asta pentru că salariile au scăzut în medie cu 9% faţă de cele negociate, iar bonusurile cu 35%, după cum rezultă din execuţia BVC la şase luni. Şi mai grav este că CE Oltenia a realizat pe primele şase luni ale anului doar 20% din cheltuielile pentru investiţii programate în 2013.

Potrivit datelor furnizate de companie, cheltuielile cu salariile pe primul semestru au fost mai mici cu 9%, decât se planificase. La 6 luni ar fi trebuit să scoată din conturi 437.642 de mii de lei pentru salarii, dar compania a plătit doar 397.647 de mii de lei.

Reduceri de salarii şi bonusuri

Lucrurile sunt mai evidente în dreptul indicatorului privind câştigul mediu lunar pe salariat. Spre exemplu, un angajat a câştigat, în baza contractului individual de muncă, deci fără bonificaţii, 3.554 de lei, deşi potrivit proiecţiei realizate la începutul anului ar fi trebuit să aibă în buzunar 3.886 de lei pe lună. Rezultă o reducere de peste 300 de lei. Mai departe, salariul mediu lunar pentru o persoană, la care se adaugă bonificaţii, era programat să fie 4.661 de lei, dar în realitate a fost 4.058 de lei pe lună, cu o reducere de 603 de lei. Reducerea este foarte mare dacă mai punem la socoteală că este pe primele şase luni ale anului, iar pachetele de performanţă erau prevăzute pentru a doua parte a anului şi nu vor fi acordate. Potrivit aceluiaşi buget, minerii şi energeticienii au pierdut 35% din bonusurile planificate pentru primele luni ale anului.

Şefii c

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan îl așteaptă, joi, pe George Simion la o primă dezbatere

Mediafax acum 35 minute
„Eu sunt aici pentru dezbateri, așa cum am fost și în primul tur. Voi merge mâine seară la Euronews unde îl aștept pe George Simion. Iar luni, marți, miercuri, joi și vineri, săptămâna viitoare, voi da curs tuturor invitațiilor primite”, a transmis

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum o ora
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 2 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, la şedinţa CNS Cartel Alfa: România are nevoie de soluţii, nu de ameninţări. De construcţie, nu de tensiune socială. Directiva europeană privind salariile minime adecvate oferă tocmai un astfel de cadru

G4Media acum 41 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, a transmis miercuri, la şedinţa CNS Cartel Alfa, că România are nevoie de soluţii, nu de ameninţări, de construcţie, nu de tensiune socială iar Directiva europeană privind salariile minime adecvate oferă tocmai

10 firme de ride-sharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei prin neplata impozitelor şi contribuţiilor

G4Media acum 2 ore
Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum 3 ore
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

12°/15°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°