China: „ o ţară, două sisteme”. Principiul, formulat de Deng Xiaoping, se referă la faptul că, după revenirea lor sub administraţia chineză, regiuni precum Hong Kong, Macao sau Taiwan au căpătat permisiunea de a păstra sistemele politice şi economice capitaliste, în vreme ce în restul Chinei se aplica sistemul socialist.

La o frugală vedere, principiul s-ar putea aplica şi în cazul faimosului sat Huaxi, din provincia Jiangsu. Despre care sat se ştie că se întinde pe câţiva kilometri pătraţi, că a fost fondat de Wu Renbao, un tip care, în 1961, şi-a propus să facă dintr-o localitate de agricultori săraci-una de oameni cu mulţi bani, că are 2.000 de locuitori, că fiecare dintre cele 1.600 de familii fondatoare ale satului câştigă peste 250.000 de dolari pe an, în calitate de acţionare ale Jiangsu Huaxi Group, companie listată la bursă din 1998, care îşi exportă produsele în peste 40 de ţări şi care mişcă cifre de afaceri de miliarde de dolari, că fiecare locuitor are dreptul la o maşină de lux, o vilă, la servicii medicale şi de educaţie gratuite, la raţii îndestulătoare de ulei de gătit, că zgârie-norul, înalt de 328 de metri, din centrul satului a costat aproximativ 350 de milioane de euro şi, la etajul 60, adăposteşte o vacă (sau taur, spun unii) din aur, în valoare de 50 de milioane de euro, că taximetria se face acolo cu elicopterul, că peste 20 de milioane de turişti se îmbulzesc anual ca să viziteze acest miracol rural şi că, de aceea, oficialităţile intenţionează acum să cumpere o flotă aeriană compusă din 20 de avioane, dar şi că în Huaxi se lucrează, fără weekend-uri!, câte zece ore pe zi sau că locuitorii sunt obligaţi să-şi reinvestească banii tot în afacerile satului, ori să lase în urmă întreaga avere, dacă le vine dorul de ducă pe alte meleaguri. Culmea este că, deşi întreg ţinutul funcţionează după reguli corporatiste şi s-ar putea crede că avem d