Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Vişinescu, urmărit penal pentru GENOCID

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 3 septembrie 2013 ·

Torţionarul Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală, a anunţat, marţi, Parchetul ICCJ.

Alexandru Vişinescu a fost audiat, marţi, aproximativ o oră, la Parchetul instanţei supreme.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au început urmărirea penală a lui Alexandru Vişinescu pentru genocid, "constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), scrie Mediafax.

Alexandru Vişinescu s-a prezentat, marţi, la Parchet instanţei supreme, fiindu-i adusă la cunoştinţă învinuirea. Acesta le-a solicitat procurorilor un termen pentru pregătirea apărării, a precizat Parchetul ICCJ.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au început în 30 august audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat c

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 48 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 22 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 49 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 28 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°