Un nou termen are loc marţi la Tribunalul Bucureşti în procesul în care europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor contestă excluderea din Partidul România Mare (PRM) în cadrul congresului de la Alba Iulia din 29 iulie.
Pe 6 august instanţa a amânat dezbaterile pentru 3 septembrie, motivul fiind că PRM, reprezentat de prim-vicepreşedintele Ioan Bâldea, nu a avut avocat, anunţă Agerpres.
„Există un singur PRM, cel creat de mine, nu de nişte impostori care au venit cu acte şi ştampile false, voturi multiple şi indivizi luaţi de pe stradă. (...) Eu i-am făcut pe ăştia senatori, deputaţi, primari şi viceprimari şi când nu am mai avut ce să le ofer au făcut complot să mă schimbe pe mine”, a explicat Vadim Tudor la termenul precedent.
Pe 29 iulie, Congresul extraordinar al PRM, convocat la Alba Iulia, la care au participat în jur de 700 de delegaţi, a decis excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor şi alegerea lui Gheorghe Funar în funcţia de preşedinte.
Vadim Tudor a calificat acest congres ca fiind ilegal, „bazat pe acte false”, şi a susţinut că nu poate fi exclus din partid pentru că PRM e brand înscris la OSIM pe numele său.