Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dubla masura

Publicat in Corect News, marți 3 septembrie 2013 ·

Avem din nou in fata un caz spectaculos: doi ministrii care au indeplinit de mai multe ori in ultimele doua decenii aceasta calitate, reprezentand partide diferite, chiar ostile, sunt pusi sub ancheta. Videanu al PDL si Vosganian al PNL. Nu de catre DNA. Ci de catre DIICOT. Informatia este de natura sa convinga opinia publica asupra faptului ca nu numai DNA face dosare cu dedicatie, ci si o alta institutie care crease pana acum mai putine suspiciuni in acest sens. Si oricum, aparent ce aflam? Ca plutonul de executie isi indreapta armele un numai catre PNL, ci si catre PDL.

In acelasi timp avem cazul Dragnea. Un alt inalt demintar, de asta data din PSD. Achetat de DNA. La celalalt capat, exista situatii repetate la indigo, dar fara sa fi ajuns vreodata in stadiul de ancheta penala: un prezumtiv grup infractional organizat, in asa-zisul caz ALRO, si indemnurile repetate ale presedintelui Traian Basescu ca, la referendumul pentru demiterea sa, cetatenii sa nu se prezinte la vot. Cat de sanatoasa sau nesanatoasa este situatia in care, in ipostaze relativ identice, statul se apara prin procurori intr-un mod cu totul si cu totul diferit?

DIICOT-ul a ajuns la concluzia ca, in perioada decembrie 2006 –decembrie 2008 si decembrie 2008 – septembrie 2010, Varujan Vosganian - PNL si Adrian Videanu - PDL, in calitate de ministrii ai Industriilor, au aprobat, semnat si sustinut in Guvern sase ordine si trei memorandumuri pentru ca, in final, grupul industrial apartinand lui Ioan Niculae sa beneficieze de un pret mai ieftin la gaz, prejudiciind astfel societate furnizoare. In consecinta, impotriva lor s-au deschis dosare de urmarire penala, iar Parlamentului i se solicita dezlegare pentru ca acestia sa poata fi cercetati, perchezitionati sau arestati. O noua situatie in care daca poporul nu beneficiaza de paine, se poate bucura de circ. Din motive asupra carora nu ar

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 10 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 9 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°