Numărul maramureșenilor care își depun dosarele pentru obținerea cetățeniei maghiare este unul de mare. O confirmă cifrele puse la dispoziție de către cei la care apelează românii pentru a obține cetățenia maghiară. Până în momentul de față există peste 8500 de persoane care și-au depus aceste dosare, unii dintre ei fiind acum în așteptarea unui răspuns.
“Avem aproximativ 8500 de maramureșeni care au solicitat cetățenie maghiară. Se dau informațiile necesare, se întocmesc dosarele și de aici încolo fiecare persoană merge și solicită ori în Ungaria, ori la Consulatul din Cluj Napoca, Miercurea Ciuc sau București cetățenia, personal.
Pentru a obține cetățenia maghiară persoana care solicită acest lucru trebuie să îndeplinească minimum 3 condiții. Prima condiție este să vorbească limba maghiară, a doua este să aibă pe cineva pe arborele genealogic care a fost cetățean maghiar în perioada maghiară și să nu aibe antecedente penale”, a declarat, pentru citynews.ro, Felix Hupka de la Centrul pentru Democrație Maramureș.
Pentru cei care nu știu perioada maghiară înseamnă mai exact perioada de timp până în anul 1921, când era Austro-Ungaria, respectiv perioada august 1940-ianuarie 1945.
“În general vin din toate zonele județului. Avem de la Borșa, Seini, Târgu Lăpuș ș.a.m.d. Se fac deplasări în teritoriu. Dosarele sunt verificate printr-un interviu care se depune personal de către solicitant și pe baza dosarului, dacă îndeplinește cele 3 condiții, atunci se analizează dosarul în Budapesta, după care dacă se acceptă omul este anunțat că se poate deplasa să depună jurământul. Pot să vă spun că la început veneau foarte mulți bătrâni, care probabil s-au născut în perioada maghiară, dar acum încep să vină și cei tineri.”, a concluzionat Hupka.