Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensii de la un leu, la 15.000 de lei

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Peste 7.200 de sălăjeni trăiesc din pensia socială minimă garantată de 350 de lei. La polul opus, pensionarii privilegiaţi încasează, lunar aproximativ 15.000 de lei.

Un pensionar sălăjean din nouă primeşte, în fiecare lună, 350 de lei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, cunoscută până nu demult drept pensia socială minimă garantată. Această sumă se acordă persoanelor al căror cuantum lunar al pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul acestei compensaţii stabilit pentru anul în curs. În această situaţie se regăsesc 7.241 de sălăjeni, potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj.

La polul opus, pensionarii privilegiaţi din Sălaj ajung să primească, în fiecare lună, aproximativ 15.000 de lei.

În categoria sălăjenilor beneficiari ai indemnizaţiei sociale amintite se regăsesc şi patru pensionari sălăjeni care, în urma calculelor realizate în baza stagiilor de cotizare, ar fi avut dreptul la o pensie de un leu. Măsura de protecţie socială introdusă de Guvernul Boc a făcut, însă, ca pensia încasată de fiecare dintre cei patru să urce la 350 de lei

„Vorbim despre persoane care s-au aflat în pensie de invaliditate şi care au avut un stagiu de cotizare de doar câteva zile. Calculele realizate în baza perioadei de cotizare au stabilit că respectivii sălăjeni au dreptul la o pensie de un leu. Decizia Curţii Constituţionale, ce stabileşte că o persoană cu grad de handicap are drept la pensie indiferent de vechimea în muncă, a făcut ca toţi aflaţi într-o astfel de situaţie să primească 350 de lei. În opinia noastră, este o anomalie ce trebuie corectată, întrucât pensia ar trebui să fie achitată pe principiul contributivităţii. Nu este corect ca un vârstnic care a muncit ani buni la CAP să primească aceeaşi sumă cu o persoană care nu a cotizat la sistemul pub

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 20 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 35 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 39 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°