Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Nuclearelectrica are „abonament” de lux la Apele Române

Publicat in Adevarul, marți 3 septembrie 2013 ·

Producătorul de energie Nuclearelectrica plăteşte anual către Apele Române sume de peste 70 de milioane de lei, cu titlu de „abonament”, pentru folosirea apei în procesul de răcire, în condiţiile în care profitul net al companiei de stat a fost anul trecut de două ori mai mic, respectiv 34,4 milioane de lei.

Un prim contract este în valoare de 60,6 milioane de lei fără TVA, în vreme ce alţi 10,5 milioane de lei sunt achitaţi pentru primirea apelor uzate în „resursă”, adică în Dunăre, potrivit prospectului de listare a 10% din companie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Cauză a insolvenţei Hidroelectrica

Informaţia vine în contextul în care preţul mare al apei a fost indicat drept cauză a insolvenţei Hidroelectrica în raportul administratorului judiciar Euro Insol.

Administraţia Naţională Apele Române a fost înscrisă atunci în tabelul creditorilor cu 309 milioane de lei, bani pe care care Hidroelectrica trebuie să îi plătească în continuare. Problema principală cu apa o constituie creşterea de patru ori a tarifelor percepute. Aceastea au fost aprobate în decembrie 2010, printr-o Hotărâre de Guvern semnată de fostul premier Emil Boc şi contrasemnată de Laszlo Borbely, ministrul Mediului de atunci, şi de Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor din acea vreme. „Preţul a crescut de patru ori în 2010 de la 0,26 lei pe 1.000 metri cubi la 1,1 lei“, declara în primăvară Remus Borza, pe când era administrator judiciar al Hidroelectrica.

Povestea apei

În nota de fundamentare a proiectului din 2010 se argumenta că în anul 2008 s-au asigurat doar 38% din veniturile necesare întreţinerii în stare de siguranţă a Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor, respectiv doar 324 de milioane de lei. Deficitul rezultat s-a ridicat la 517 milioane de lei. De asemenea, se mai afirmă că producătorii de energi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 7 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°