Repere biografice. Având studii universitare, Jdanov a aderat încă din 1915 la Partidul Bolşevic, participând la Revoluţia din octombrie 1917 şi la Războiul civil în calitate de comisar politic. După asasinarea lui Serghei Kirov (1886-1934) în 1934, i-a succedat acestuia în funcţia de secretar de partid a regiunii Leningrad şi apoi a promovat în funcţii politice, devenind un colaborator apropiat şi foarte obedient al lui Stalin din poziţia de membru al Biroului Politic începând din 1939. Jdanov a susţinut semnarea Tratatului Ribbentrop-Molotov, anexarea ţărilor baltice şi a coordonat apărarea Leningradului (1942-1944) în faţa asediului de 900 de zile al Wehrmacht-ului. Prin alegerea sa în martie 1946 ca secretar al PCUS a început perioada de maximă influenţă politică a lui Jdanov, ce a durat până la moartea sa neaşteptată, cauzată de un infarct. Între 1946 şi 1947 a fost preşedintele URSS, drept care a fost privit drept un posibil succesor al lui Stalin; acesta a exploatat însă decesul său drept unul dintre pretextele formulate pentru justificarea declanşării persecuţiilor împotriva medicilor.

Contribuţii. Jdanov s-a făcut remarcat mai întâi prin promovarea realismului socialist la Congresul scriitorilor sovietici din 1934 într-o manieră dură, ce va fi cunoscută ulterior sub denumirea de „jdanovism”. A susţinut „ca mesager şi purtător de cuvânt al lui Stalin în probleme culturale şi intelectuale, atacând virulent influenţele occidentale în literatură, muzică şi în mass-media” (Parish, 2002, Enciclopedia Războiului Rece, Univers enciclopedic, p. 152) viziunea naţionalist-bolşevică (premergătoare naţionalism-comunismului lui Ceauşescu din anii 70-80) a dictatorului sovietic: afirmaţii categorice de genul „singurul conflict posibil în cultura sovietică este cel dintre bine şi rău” reflectă mentalitatea şi fundamentul ideologiei lui Jdanov.

Xenofo