La belle époque, ar putea spune unii cititori mai critici, surprinşi, poate, de imaginea pe care o păstrez studenţiei mele.
Moda - preocupare constantă şi străveche a studenţimii - era aliniată pe cât posibil şi cu inevitabile sacrificii, celei occidentale. Părul lung, purtat ostentativ, minijupa ori pantalonii evazaţi făceau furori în anii studenţiei mele, toţi înţelegând să beneficiem de micul liberalism instituit de Ceauşescu la începuturile regimului său. Circulau legende cum că partidul nu vede cu ochi buni această contagiere a tineretului nostru crescut în cultul principiilor "sănătoase", de spiritul occidental decadent. Se zvonea că pe la Bucureşti ori Timişoara, oraşe studenţeşti mai emancipate din totdeauna, erau tunşi de pletele rebele unii studenţi, dar pe la Iaşi n-am văzut aşa ceva. Auzeam că prin URSS studenţia era la fel de canonică precum în anii 50 şi eram mândri că noi puteam privi spre Occident, fie chiar şi prin mica breşă a modei, ori a cărţilor care începuseră să se traducă. Puteam citi la liber autori români sau străini, stigmatizaţi până mai ieri. Dispăruseră din universul studenţesc şi faimoasele şantiere uteciste, gen Bumbeşti-Livezeni, dar şi cântecele care le însoţiseră. Mai mult chiar, celebrul refren "bum, bum!" era fredonat în băşcălie, locul lui fiind luat definitiv de cântecele studenţeşti deochiate. Mergeam în tabere gratuite, la munte ori la mare, regimul având grijă să nu ne supună şi în vacanţă ritualului îndoctrinării. Primeam burse împărţite în trei categorii, care stimulau competiţia. Bursele republicane erau accesibile doar "decarilor", rarisimi pe vremea aceea, întrucât nota 10 nu se dădea cu largheţea de astăzi. Nu erau prea consistente aceste burse, dar suficient cât să acopere în totalitate masa, casa şi ceva bănuţi de buzunar, desigur nu chiar pentru Bolta Rece, dar pentru un "zoios", cum li se mai spunea cârciu