Mesajul a fost trimis. Multumesc!

James Bond, homosexual de culoare, fericit ateu în rai

Publicat in Contributors.ro, marți 3 septembrie 2013 ·

După cum putem constata cu toţii, nivelul dezbaterii publice din spaţiul autohton este jalnic. Fie că avem în vedere găunoasa retorică a unor parlamentari, schimburile de miştocăreli şi sofisme ghiduşe ale diverselor tabere politice sau sudalmele şi ocările de la uşa talk-show-urilor televizate, diagnosticul e cam acelaşi: limba română – anesteziată, rigoarea – suspectă de parkinson, iar conţinutul propriu-zis al argumentaţiei – în cronică anorexie. Trist…Cauzele acestor combinate maladii sunt, în bună măsură, cunoscute şi nu-mi propun să le reiau. Aş menţiona doar una dintre ele: lipsa de serioasă preocupare a şcolii româneşti pentru formarea junimii în spiritul unor valori care să-i asigure cap pe umeri, gândire logică şi structurată, capacitate de analiză şi de sinteză, abilitate de sistematizare, expresie coerentă şi articulată. Şi, cu gândul la această carenţă a sistemului educativ naţional, aş evoca o experienţă care îmi dă nădejde că boala dezbaterii publice locale este, totuşi, netransmisibilă genetic.

Nu cu mult timp în urmă, am participat în calitate de spectator şi suporter la câteva dispute dintr-un turneu internaţional de dezbateri dedicat liceenilor, organizat la Ploieşti. Da, există aşa ceva. Sunt competiţii în care tinerii se bat nu în pumni, ci în idei şi discursuri argumentative. Esenţa regulilor de concurs este reductibilă la spiritul unui proces judiciar, confruntarea dintre două poziţii: susţinătorii unei teze (echipa „afirmatoare”) împotriva contestatarilor teoriei respective (echipa „negatoare”), statutul de afirmator şi, respectiv, negator fiind dependent de tragerea la sorţi. Temele de bătaie sunt subiecte de actualitate ale lumii contemporane, grefate pe principii etice şi/sau juridice, alese cu grija de a putea fi susţinute şi, repectiv, contestate cu argumente de greutate comparabilă. Unele teme (zise „moţiuni”) sunt anunţate în

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum o ora
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 2 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 2 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum o ora
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum o ora
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 3 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°