Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dubla masura

Publicat in Ziua de Vest, marți 3 septembrie 2013 ·

Avem din nou in fata un caz spectaculos: doi ministrii care au indeplinit de mai multe ori in ultimele doua decenii aceasta calitate, reprezentand partide diferite, chiar ostile, sunt pusi sub ancheta. Videanu al PDL si Vosganian al PNL. Nu de catre DNA. Ci de catre DIICOT. Informatia este de natura sa convinga opinia publica asupra faptului ca nu numai DNA face dosare cu dedicatie, ci si o alta institutie care crease pana acum mai putine suspiciuni in acest sens. Si oricum, aparent ce aflam? Ca plutonul de executie isi indreapta armele un numai catre PNL, ci si catre PDL.

In acelasi timp avem cazul Dragnea. Un alt inalt demintar, de asta data din PSD. Achetat de DNA. La celalalt capat, exista situatii repetate la indigo, dar fara sa fi ajuns vreodata in stadiul de ancheta penala: un prezumtiv grup infractional organizat, in asa-zisul caz ALRO, si indemnurile repetate ale presedintelui Traian Basescu ca, la referendumul pentru demiterea sa, cetatenii sa nu se prezinte la vot. Cat de sanatoasa sau nesanatoasa este situatia in care, in ipostaze relativ identice, statul se apara prin procurori intr-un mod cu totul si cu totul diferit?

DIICOT-ul a ajuns la concluzia ca, in perioada decembrie 2006 –decembrie 2008 si decembrie 2008 – septembrie 2010, Varujan Vosganian - PNL si Adrian Videanu - PDL, in calitate de ministrii ai Industriilor, au aprobat, semnat si sustinut in Guvern sase ordine si trei memorandumuri pentru ca, in final, grupul industrial apartinand lui Ioan Niculae sa beneficieze de un pret mai ieftin la gaz, prejudiciind astfel societate furnizoare. In consecinta, impotriva lor s-au deschis dosare de urmarire penala, iar Parlamentului i se solicita dezlegare pentru ca acestia sa poata fi cercetati, perchezitionati sau arestati. O noua situatie in care daca poporul nu beneficiaza de paine, se poate bucura de circ. Din motive asupra carora

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum o ora
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 33 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 54 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°