Din programul susţinut de Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijată de Manfred Honeck, fac parte Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, de Piotr Ilici Ceaikovski, şi Simfonia a V-a, de Dmitri Şostakovici.
Articol realizat de Elena Zottoviceanu
Piotr Ilici Ceaikovski. Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră în op. 23. Pentru orice meloman, bine-cunoscutul semnal al celor patru corni care anunţă impozanta introducere Allegro non troppo e molto maestoso este ca o promisiune pe care generozitatea şi expresivitatea liniilor melodice, a desfăşurării simfonice, o împlinesc pe deplin, creând impresia unui amplu poem simfonic mai mult decât a unui concert instrumental. Obligat să înfrunte avalanşa armoniilor orchestrei, pianul îi opune constant o scriitură virtuoză, de o inventivitate debordantă. Însăşi tema cu care se deschide partitura este o adevărată emblemă a artei compozitorului şi pregăteşte participarea de maximă implicare afectivă ce va fi cerută ascultătorului pe întregul parcurs.
Bogăţie tematică
Alcătuit după formula tripartită tradiţională, concertul lui Ceaikovski cunoaşte însă evidente înnoiri ce pornesc din tratarea monumentală a instrumentului solist şi din bogăţia neobişnuită a materialului, grupat în jurul unor nuclee tematice de o mare diversitate. Orchestrei, la rândul ei, îi este atribuit un rol simfonic deosebit de eficient, fiind mereu prezentă, dar nu cu tradiţionalul rol de acompaniament, ci ca partener egal în discurs.
Partea I, Allegro ma non troppo e molto maestoso, cea mai vastă ca dimensiuni, este structurată, ca de obicei, pe două teme generatoare, prelucrate cu impetuozitate şi fantezie, într-o împletire abilă a momentelor vitalizante cu cele contemplative.
În partea II-a, Andantino semplice, ideea principală accentuează caracterul p
