Stampe încremenite în mişcări hieratice, privelişti mentale şi fizice, poemele lui Bunaru au delicateţea unor haiku-uri şi zvelteţea unor plante de primăvară... Un vag bacovianism direcţionează poemul înspre o zonă a nostalgiei şi a tristeţii difuze pe care, apoi, conştiinţa lucidă, postmodernă, le transformă în imagini şi sunete relativizatoare.
Mircea Mihăieş
Flori vorbe şi întâmplări la Wolfsberg
Domnul Ludwig ne-a avertizat misterios că florile vineţii din curte
ce au ajuns până la ferestre sunt otrăvitoare şi a subliniat asta
cu o clipire discretă a ochilor: poate şăgalnică, poate tristă.
Meticulos, Herr Ludwig a scos, mai apoi, din credenţ
harta turistică a judeţului şi ne-a arătat cu degetul gălbejit de tutun
drumul de taf de pe lizieră care intră în pădure după jumătate de oră
de mers bun şi după alte trei ore bune (ce vor fi fost cândva pentru
domnul Ludwig întâmplări vii şi reale) veţi in-tra (silabisea el)
în Lien-den-feld. Spre seară, Herr Ludwig a udat pe rând florile de muşcate
şi hiacinte; a constatat că ceva nu le prieşte – probabil vreun vierme –
îşi murmura el în barbă; eu sunt cunoscător în materie - mai zicea -
şi ziua se încheia paşnic cu o nouă poveste despre iepurii care-au săpat
sub gard şi au ieşit în grădină şi s-au ospătat pe cinste vecinii cu ei.
Pădurea de brazi
Domnişoara poetă suferea de entorsă
la glezna piciorului stâng (i s-a întâmplat
în timp ce alerga despletită noaptea
sub lună plină spre cabana înfofolită în mister)
Acum părea să asculte alcoolizată sub pături
sau chiar să viseze somnolând pe şezlong
o muzică veche şi pe mutrişoara ei
de-o paloare suspectă se putea ghici
la lumina unui scăpărat de brichetă @N_