Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă-i Bale, Bale să fie!

Publicat in Pro Sport, marți 3 septembrie 2013 ·

Florentino Perez şi-a prezentat nestemata de o sută de milioane de euro. După ceremonii şi aplauze, iniţiatorul ultimelor ere galactice de la Madrid a rectificat preţul de achiziţie, spunând că s-au dat pe Gareth Bale doar 91 de milioane, nu 100. Normal, don Florentino e atent la detalii. Cristiano a costat 94 de milioane şi probabil că s-ar fi supărat să afle că a fost cineva mai scump ca el. Iar CR7 dă peste 40 de goluri pe sezon, cu care ţine Realul în spate.

Bale e doar un jucător bun, spre foarte bun. Acum un an şi ceva taica Redknapp îl folosea fundaş stânga şi-i dădea tricoul cu numărul 3. Mai puţin roşu în obraji, Villas Boas i-a dat numărul 11, trimiţând un om în spatele său şi avansându-l la mijloc. Spre final de sezon l-a folosit chiar al doilea atacant, că doar era de dat.

De dat era oricum, dar nu cu 100 de milioane, şi nici măcar cu 91, cifra revizuită a lui Perez. Să zicem cu 30, poate cu 40. Dacă banii rămâneau în acea zonă, vorbeam de vremuri normale. Aşa, vremurile par s-o fi luat razna, iar un fost fundaş stânga galez se vinde cu o sumă echivalentă cu bugetul întregului campionat românesc pe un an şi jumătate!

Rămâne ca viitorul să clarifice dacă Bale e în primul rând fotbalist sau în primul rând umeraş de pe care se vând tricouri. Milenarist, asta se traduce prin produs de marketing. Dar şi aici, la acest capitol, ca să valorezi cât Cristiano trebuie să vinzi tricouri cât Cristiano. Iar pentru asta trebuie să dai goluri cât Cristiano.

După unele opinii, Real Madrid e mai întâi legendă, după altele e mai ales un colos de marketing, pentru că e greu să fie deopotrivă şi una, şi alta. Dar la Bernabeu lumea care înţelege ce e cu ghetele lui Di Stefano sau cu tricoul lui Pirri din vitrinele muzeului e tot mai puţină decât cea care încalecă magazinul de suveniruri, de unde-şi poate cumpăra orice, de la lenjerii de pat cu s

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evenimentul „Porți Deschise la Palatul Cotroceni”, suspendat în perioada Sărbătorilor Pascale

Ziua Constanta acum 32 minute
Administrația Prezidențială a României anunță că în contextul sărbătorilor pascale programul Evenimentului „Porți Deschise la Palatul Cotroceni” va suferi modificări. Astfel, accesul publicului în Complexul Palat Cotroceni va fi suspendat în următoa

Victor Ponta se declară pregătit pentru toate atacurile murdare ale Rețelei „Soros”

Mediafax acum 15 minute
Candidatul independent Victor Ponta afirmă că este pregătit să înfrunte toate atacurile pe care le atribuie Rețelei „Soros” și celor „corupți care se tem de el”. Într-un mesaj postat joi pe pagina sa de Facebook, fostul premier susține că va continu

Ursula von der Leyen „salută” anunţul lui Trump de a suspenda pentru 90 de zile tarifele reciproce: „Este un pas important către stabilizarea economiei globale”

News.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat joi anunţul preşedintelui american Donald Trump privind suspendarea pentru 90 de zile a deciziei de aplicare a unor „tarife reciproce” în virtutea cărora blocul european ar fi fost taxat

MApN - 18 pacienţi şi 29 de membri de familie din Fâşia Gaza, aduşi din Israel cu o aeronavă C-130 Hercules/ 4 dintre ei, împreună cu opt aparţinători, au rămas în România pentru îngrijiri medicale, 8 a fost duşi la Oslo cu o aeronavă C-27J Spartan

News.ro acum o ora
Optsprezece pacienţi şi 29 de membri de familie din Fâşia Gaza au fost aduş imiercuri seară din Israel cu o aeronavă C-130 Hercules, anunţă M;ApN. Patru dintre ei, împreună cu opt aparţinători, au rămas în România pentru îngrijiri medicale, 8 a fost

Andrew Tate a amenințat o femeie cu arma- „Vei face ceea ce spun eu sau va fi un iad de plătit”

Ziua Constanta acum o ora
Andrew Tate a îndreptat o armă în fața unei femei și i-a spus „vei face ceea ce spun eu sau va fi un iad de plătit”, potrivit uneia dintre cele patru femei din Marea Britanie care l-au dat în judecată pe influențator și autoproclamat misogin. Acuzaț

Philip Morris International prezintă Raportul Integrat 2024 şi progresul în călătoria spre un viitor fără fum

News.ro acum 59 minute
Philip Morris International a publicat cel de-al şaselea Raport Integrat anual şi a marcat astfel 10 ani de transformare a afacerii şi de comunicare în domeniul sustenabilităţii. Documentul subliniază progresele continue realizate de companie pentru

Cod portocaliu ANM: România nu scapă de ninsori, viscol și vijelii. Zonele în care va fi PRĂPĂD!

Cancan acum 31 minute
Vremea a luat-o razna în România. Experții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis un cod galben și portocaliu de vânt puternic, viscol, ninsori, lapoviță, depuneri de zăpadă în toată țara. Iată care sunt zonele cele mai afectate! Cod

OpenAI îl dă în judecată pe Elon Musk

News.ro acum 3 ore
Dezvoltatorul ChatGPT a deschis un proces împotriva celui mai bogat om din lume, pentru a-l opri pe acesta din a obstrucţiona schimbarea structurii companiei. „Acţiunile non-stop ale lui Elon împotriva noastră sunt doar tactici de rea-credinţă pentr

Tragerile LOTO de joi, 10 aprilie 2025. Report la Joker la categoria I de peste 3,06 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Joi, 10 aprilie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 6 aprilie, Loteria Română a acordat 22.595 de câștiguri în valoare totală de peste 1,71 milioane de lei.

Riposta Chinei, cu o taxă de 84% asupra mărfurilor americane, a intrat în vigoare

News.ro acum 3 ore
Contramăsurile Chinei împotriva SUA au intrat în vigoare, majorând tarifele pentru toate importurile din SUA la 84%, ca represalii la creşterea tarifelor lui Trump pentru importurile chinezeşti, ajunse între timp la 125%. China anunţase miercuri că

Vremea

București
acum

joi

1°/13°
vin.

-1°/11°
sâm.

4°/11°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

1°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

3°/12°
dum.

4°/16°
Constanta
acum

joi

-0°/11°
vin.

-3°/7°
sâm.

3°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/16°
Timisoara
acum

joi

-0°/9°
vin.

-2°/15°
sâm.

6°/14°
dum.

5°/18°