Depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept. La data de 2 septembrie, în jurul orei 19.25, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Timişoara au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Baader, din municipiu, iar surprizele au curs… Şoferul T. Octavian, de 53 de ani, din Timişoara, a fost oprit de poliţişti pentru că nu a respectat semnificaţia semnalelor luminoase şi acustice în funcţiune, la trecerea la nivel cu calea ferată.
Procedând la verificarea conducătorului auto în baza de date, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În cauză, pe numele lui T. Octavian a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept. La data de 2 septembrie, în jurul orei 19.25, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Timişoara au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Baader, din municipiu, iar surprizele au curs… Şoferul T. Octavian, de 53 de ani, din Timişoara, a fost oprit de poliţişti pentru că nu a respectat semnificaţia semnalelor luminoase şi acustice în funcţiune, la trecerea la nivel cu calea ferată.
Procedând la verificarea conducătorului auto în baza de date, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În cauză, pe numele lui T. Octavian a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.