În România, sunt specialităţi medicale unde, în loc să existe o singură organizaţie de specialitate puternică, sunt două, trei sau chiar mai multe, fiecare cu reuniunile proprii. Pentru medici, această fragmentare creează dificultăţi, iar animozităţile existente între vârfurile specialităţii, cele care au dus la formarea mai multor societăţi, sunt apoi perpetuate. Care sunt dezavantajele acestei situaţii? (Dr. A. M.) Dreptul la asociere este fundamental într-o democraţie, iar fragmentarea la care se referă întrebarea trebuie salutată ca o expresie a exercitării sale. Mai important mi se pare faptul că rezultatele cercetărilor medicale din România sunt prezentate, în fiecare an, într-o măsură covârşitoare, la reuniunile acestor asociaţii profesionale. În domeniul medicinii interne şi subspecialităţilor sale, se organizează reuniuni anuale ale interniştilor (la Căciulata, în aprilie), diabetologilor (la Sibiu, în mai) şi cardiologilor (în septembrie, la Sinaia), pentru a nu le menţiona decât pe cele mai importante. Există cel puţin trei asociaţii ale endocrinologilor, două ale diabetologilor, o jumătate de duzină de societăţi ale chirurgilor şi câteva asociaţii ale medicilor de familie. O organizare tribală, poate utilă pentru întărirea identităţii, dar contrarie promovării relaţiilor interdisciplinare şi colaborărilor instituţionale, care sunt cheia progresului în medicină. Un model diferit este cel adoptat în Statele Unite, unde, pe lângă congresele societăţilor de profil, sunt organizate reuniuni ale American Federation for Medical Research în fiecare primăvară, la Washington, D.C., la care participă cercetători din toate disciplinele. Cheia de boltă a a Publicitate cestor congrese este prezentarea, în sesiuni zilnice de postere, a noilor cercetări. Conform tradiţiei, congresele încep întotdeauna vineri seara, cu o sesiune de postere combinată, în ace