Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ateliere de lucru în aer liber, la “Tabăra de pictură dedicată Zilei Dobrogei”

Publicat in Puterea, marți 3 septembrie 2013 ·

Un grup de elevi pasionaţi de pictură, şi dornici să-şi arate talentul, vor participa în perioada 2-10 septembrie, la o tabără de pictură organizată cu ocazia Zilei Dobrogei, în staţiunea Jupiter. Astfel că, 12 adolescenţi cu o imaginaţie bogată vor aprofunda în această perioadă, pictura peisagistică. Scopul tinerilor pictori este de a transpune prin artă, mozaicul etnic dobrogean.

Elevii din tabăra organizata în statiunea Jupiter, îndrumaţi de trei profesori, vor avea, printre temele de studiu, mănăstirea Dervent, ansamblul arheologic Adamclisi, Peştera Sf. Andrei, Cetatea Enisala, Geamia Esmahan Sultan din Mangalia, Pădurea Hagieni, Piaţa Ovidiu, Marea Moschee şi Edificiul român cu mozaic din municipiul Constanţa, pădurea, peştera şi lacul Limanu.

Proiectul, intitulat “Dobrogea – 135 de ani: diversitate etnoculturala şi interacţiune sociala prin pictură” este finanţat de Administratia Fondului Cultural Naţional şi realizat de asociatia RoBizArt din Bucureşti, în parteneriat cu Liceul de Artă „Dimitrie Paciurea” şi Grupul de Explorări Subacvatice şi Speologice (GESS) din Mangalia. Rolul GESS în acest proiect este de a-i ajuta pe tineri să valorifice prin arta lor potenţialul spaţiului dobrogean şi de a-i însoţi în atelierele de lucru din afara taberei.

Acţiunea se va încheia de ziua Dobrogei, printr-un vernisaj ce va fi găzduit de Centrul Cultural Turc Yunus Emre din Constanţa. Această expoziţie, care reprezintă debutul artistic al celor 12 tineri participanţi la tabără, va prezenta publicului Dobrogea ca model de convieţuire interetnică şi interculturală pentru români, turci, tătari, ruşi-lipoveni, romi, greci şi armeni. La vernisaj vor fi invitaţi, pe lângă părinţii elevilor, reprezentanţi ai Centrului Cultural Turc Yunus Emre, tineri artişti contanteni, membri ai organizaţiilor şi instituţiilor partenere, iubitori de artă şi tineri artisti co

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 38 minute
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 38 minute
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 2 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Trafic intens pe sensul de coborâre dinspre Braşov spre Ploieşti al DN1. Care sunt rutele ocolitoare recomandate

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier este intens, marţi după-amiază, 7 ianuarie, pe sensul de coborâre dinspre Braşov spre Ploieşti al DN1. La această oră, maşinile circulă în coloană, cu viteză redusă, între staţiunile prahovene Azuga şi Buşteni. Infotrafic recomandă ş

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei

News.ro acum 2 ore
Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, care a fost primarul New Yorkului şi procuror federal în acest oraş, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei, după ce a fost condamnat în 2023 la plata unei despăgubiri financiare uriaşe în

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 46 minute
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Inflaţia revine în zona euro, dar acest lucru nu va împiedica BCE să reducă din nou dobânda

Mediafax acum 36 minute
Preţurile de consum au crescut cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în decembrie, comparativ cu 2,2% în noiembrie, potrivit estimării mediane dintr-un sondaj Bloomberg. Creşterea a fost determinată în mare parte de costurile energiei, c

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 5 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în prima şedinţă din 2025. Pe agenda discuțiilor, data alegerilor

Ziua Constanta acum o ora
Liderii coaliției de guvernare se reunesc miercuri, pentru a discuta stabilirea datei alegerilor prezidențiale, desemnarea unui candidat comun după retragerea lui Crin Antonescu și calendarul adoptării bugetului pe 2025. Liderii coaliției de guverna

Vremea

București
acum

12°
mar.

4°/12°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°