Copilul de patru ani muşcat de câini a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).
"Copilul avea corpul plin de muşcături. Arăta ca o pradă", a declarat acesta în cadrul unei conferinţe de presă. Medicul legist a precizat că acesta este deja cel de-al treilea său caz de om muşcat de câini în Bucuresti şi a atras atenţia că trebuie luate măsuri pentru rezolvarea problemei celor 60.000 de maidanezi din Bucureşti.
Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.
Necropsia a fost făcută marţi şi a durat câteva ore, a precizat medicul Abdo Salem.
Anchetatorii au prelevat probe de la cei şase câini ridicaţi luni de pe terenul din apropierea Parcului Tei din Capitală şi le vor compara cu ADN-ul copilului de patru ani ucis, pentru a se stabili care dintre animale l-au muşcat, potrivit unor surse din Poliţie.
Câinii pe blana cărora se va găsi ADN care aparţine copilului de patru ani vor fi supuşi unei expertize, au precizat sursele citate.
De asemenea, de la cei şase câini vor fi luate impresiuni dentare, pe baza cărora se vor realiza mulaje, acestea urmând să fie comparate cu rănile găsite de medicii legişti pe corpul copilului de patru ani.
Sursele citate au spus că rezultatul ADN este aşteptat în cursul zilei de marţi.
Cazul este instrumentat de Serviciul Criminalistic şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost m