Vremea va fi răcoroasă miercuri în majoritatea regiunilor, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe, în cursul zilei, local în zona de munte, Moldova, estul Transilvaniei şi Dobrogea, iar noaptea doar cu totul izolat, informează ANM.
Mai ales în prima parte a intervalului, vântul va avea intensificări susţinute pe crestele montane şi în est, dar în restul teritoriului rafalele vor fi la cote mai scăzute. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 27 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 6 şi 15 grade, mai coborâte în depresiuni spre 3 grade.
Joi, vremea va deveni predominant frumoasă, dar se va menţine răcoroasă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice şi la munte, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în cursul zilei în Moldova, Dobrogea şi pe crestele montane.
Temperaturile maxime vor avea valori de la 18 grade în nordul Moldovei, până la 27 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 7 şi 15 grade, mai coborâte în depresiuni, spre 4 grade. La Bucureşti, vremea va fi răcoroasă, îndeosebi noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 25 de grade, iar cea minimă de 11-12 grade.
Vremea va fi răcoroasă miercuri în majoritatea regiunilor, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe, în cursul zilei, local în zona de munte, Moldova, estul Transilvaniei şi Dobrogea, iar noaptea doar cu totul izolat, informează ANM.
Mai ales în prima parte a intervalului, vântul va avea intensificări susţinute pe crestele montane şi în est, dar în restul teritoriului rafalele vor fi la cote mai scăzute. Temperaturile maxime vor fi cupr