Premierul britanic David Cameron a declarat, miercuri, că, în opinia sa, guvernul sirian va folosi din nou arme chimice împotriva propriului popor dacă Statele Unite ale Americii nu vor lansa o acţiune militară în Siria, informează agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Cameron a răspuns astfel întrebării unui parlamentar laburist, care l-a pus să aleagă dintre o încetare a focului în Siria şi un „raid aerian”.
„Vă cer doar să vă puneţi un moment în locul preşedintelui Statelor Unite. El a stabilit o linie roşie foarte clară, adică în cazul în care se folosesc arme chimice le scară largă ceva trebuie să se întâmple. Să-i ceri preşedintelui SUA, care a stabilit acea linie roşie, care a lansat acel avertisment, să renunţe la planul său ar fi o sugestie foarte periculoasă pentru că, în opinia mea, vor exista şi alte atacuri chimice din partea regimului”, consideră premierul britanic.
De asemenea, David Cameron a repetat că Marea Britanie nu va participa la o acţiune militară împotriva Siriei după ce parlamentul britanic a votat săptămâna trecută împotriva unei astfel de măsuri.
Cu toate acestea, el a subliniat că este necesar ca membrii comunităţii internaţionale să adopte o poziţie dură împotriva folosirii de către regimul Assad a armelor chimice.
Citeşte mai multe despre: David Cameron Siria criza Siria SUA arme chimice interventie militara

„Vă cer doar