News Ministrul Apărării Naționale a fost interpelat în problema transferurilor de teren către municipalitatea botoșăneană. Deputatul Cristian Constantin Roman, de la Forța Civică, i-a cerut ministrului Mircea Dușa explicații privind blocarea transferului respectiv.
Totodatădeputatul Cristian Romani-a solicitat ministruluio reacție oficială privind politizarea excesivă a respectivului subiect.
“Primarul municipiului Botoșani a reproșat că nu primește sprijin din partea parlamentarilor. Trecând peste faptul că nu m-a invitat nici o dată la discuții privind problemele cu care se confruntă municipiul, deci inclusiv și mare parte din colegiul pe care îl reprezint, îi demonstrez totuși că mă implic, în măsura posibilităților pe care le am ca parlamentar de opoziție. Asta cu atat mai mult cu cât vorbesc despre un proiect în care m-am implicat de la început, alături de fostul primar. Aștept cu deosebit interes răspunsul domnului ministru. Mai mult decât atât, aștept ca acesta să promoveze în sfârșit hotărârea de guvern prin care să fie transferate cele 79,53 ha de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Botoşani”, a declarat deputatul Cristian Constantin Roman.
News Ministrul Apărării Naționale a fost interpelat în problema transferurilor de teren către municipalitatea botoșăneană. Deputatul Cristian Constantin Roman, de la Forța Civică, i-a cerut ministrului Mircea Dușa explicații privind blocarea transferului respectiv.
Totodatădeputatul Cristian Romani-a solicitat ministruluio reacție oficială privind politizarea excesivă a respectivului subiect.
“Primarul municipiului Botoșani a reproșat că nu primește sprijin din partea parlamentarilor. Trecând peste faptul că nu m-a invitat nici o dată la discuții privind problemele cu care se confruntă