* un şofer a intrat în intersecţie fără a acorda prioritate şi a lovit un biciclist
Un şofer de 34 de ani a accidentat un biciclist, la intersecţia străzii Mărului cu Apollo. Pe 3 septembrie, la ora 12.35, Adrian C., din municipiul Brăila, conducea autoturismul pe strada Mărului. Ajungând la intersecţia cu Apollo, el nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea!". "Acesta a pătruns în intersecţie şi a lovit bicicleta condusă de Stan M. (62 de ani), din municipiul Brăila. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internat", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Atât conducătorul auto, cât şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că acesta din urmă avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,63 mg/l. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
* un şofer a intrat în intersecţie fără a acorda prioritate şi a lovit un biciclist
Un şofer de 34 de ani a accidentat un biciclist, la intersecţia străzii Mărului cu Apollo. Pe 3 septembrie, la ora 12.35, Adrian C., din municipiul Brăila, conducea autoturismul pe strada Mărului. Ajungând la intersecţia cu Apollo, el nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea!". "Acesta a pătruns în intersecţie şi a lovit bicicleta condusă de Stan M. (62 de ani), din municipiul Brăila. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internat", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Atât conducătorul auto, cât şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că ace