Membrii directoratului companiei de transport al energiei electrice Transelectrica Bucureşti (TEL) vor avea un salariu fix de 288.000 de lei brut pe an, dar vor putea câştiga de şase ori pe-atât din bonusuri dacă-şi vor realiza obiectivele de performanţă propuse în planul de administrare, potrivit contractului de management şi planului de administrare care vor fi supuse aprobării acţionarilor pe 30 septembrie.
Astfel, un director al Transelectrica poate ajunge să câştige peste 8 milioane de lei (brut) în patru ani dacă-şi atinge toate targeturile. Obiectivele sunt de trei tipuri: trimestriale, anuale şi pentru întreaga perioadă a mandatului de patru ani.
Una dintre ţintele pentru tot mandatul este obţinerea unei rentabilităţi totale pentru acţionari, din creşterea preţului acţiunilor şi dividende, de 51% până la finalul lui 2017 faţă de finalul lui 2012.
Asta ar însemna ca pe lângă dividendele pe care conducerea companiei estimează că le va distribui în următorii ani, preţul acţiunilor să crească de la 13,3 lei în şedinţa de ieri la circa 16,8 lei la finalul lui 2017. Tot 16,8 lei este preţul la care statul a vândut 10% din acţiunile Transelectrica în oferta publică iniţială (IPO) din 2006, când compania s-a listat la bursă.
La criteriile anuale, managementul trebuie să atingă ţintele de profit operaţional EBITDA şi să realizeze planul de investiţii propus, care se ridică la 2,3 mld. lei în patru ani.
Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.09.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corpora