Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Chiliman: Protestele privind Roşia Montană sunt justificate

Publicat in rfi, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Manifestaţiile de stradă pe tema Roşia Montană sunt justificate, declară la RFI primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. El spune că aurul trebuie extras, dar nu cu tehnologia propusă de investitor.

Andrei Chiliman se solidarizează cu manifestanţii în chestiunea Roşia Montană: "Eu cred că manifestaţiile care au avut loc zilele trecute şi probabil o să mai continue sunt justificate, pentru că în chestiunea Roşia Montană a existat pe de o parte o publicitate extrem de bine orchestrată şi organizată a societăţii private care încearcă să exploateze cu cianuri aurul din zona respectivă şi a existat pe de altă parte o informare mult prea slabă privind modalităţile de lucru şi toate celelalte".

În opinia sa, "problema reală acolo nu este că nu trebuie exploatat aurul. Trebuie exploatat. Numai că există astăzi tehnologii care fac să nu mai fie nevoie de lacuri de decantare şi de alte asemenea, pentru că cianurile sunt ţinute în partea tehnologică, sunt filtrate, iar de acolo pleacă o cantitate de apă curată, care n-are nevoie de lacuri de acumulare şi de alte asemenea. Tehnologia pe care vor dânşii s-o folosească nu poate să fie o tehnologie curată, dacă au nevoie de un lac de decantare şi de încă unul de siguranţă, ferească Dumnezeu să se rupă ceva la primul lac! Gândiţi-vă că firma respectivă face o exploatare şi ia aurul, ia şi statul o parte din aur şi pe urmă rămânem patru-cinci mii de ani cu un lac cu cianuri, care lac în mod sigur nu este perfect etanş la partea de jos, cianurile alea o parte se evaporă, o parte se duc în sol şi poluează foarte adânc solul".

"Eu nu sunt împotriva exploatării aurului, dar cred că Ministerul Mediului are obligaţia să dea acest aviz de mediu, dacă-l dă, în condiţiile în care firma respectivă se alimentează cu apă potabilă rezultată ca urmare a tehnologiei de extracţie a aurului. În momentul în care şefii firmei n-o

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 55 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 55 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°