Produsul Intern Brut (PIB), estimat pentru al doilea trimestru din 2013, a fost de 154,29 miliarde de lei (35 de miliarde de euro) în preţuri curente, în creştere cu 0,5% faţă de primul trimestru al acestui an, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Avansul a fost determinat de creşterile înregistrate în agricultură, industrie, exporturi şi în consumul administraţiei publice.
Astfel, la capitolul resurse, creşterea din agicultură, silvicultură şi pescuit a fost de 4,8% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului, în timp ce industria a consemnat un avans de 1,2% în intervalul menţionat.
Sectorul IT&C a crescut uşor cu 0,2%, în timp ce tranzacţiile imobiliare au urcat 1%. O creştere de 2,3% au marcat activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de servicii administrative.
Totuşi, avansul a fost frânat de o scădere de 2,7% înregistrată în sectorul construcţiilor şi de 2,3% la impozite nete pe produs – diferenţa dintre impozitele pe produs datorate la bugetul de stat (TVA, accize, alte impozite) şi subvenţiile pe produs plătite de la bugetul de stat.
De asemenea, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, transport şi depozitare a înregistrat o scădere de 0,8% în intervalul aprilie-iunie. În plus, Activităţile de spectacole, cele culturale, reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii, deşi cu o pondere redusă în PIB, au consemnat o scădere de 4,3% în intervalul menţionat.
La capitolul utilizări, exporturile au crescut cu 2,8% în trimestrul al doilea din 2013 faţă de cel precedent, iar consumul final colectiv al administraţiilor publice (servicii publice generale, apărare naţională şi securitatea teritoriului, menţinerea ordinii şi securităţii publice, activităţi legislative şi de regle