Evenimentul îşi propune să implice întreaga comunitate timişoreană – copii, părinţi, societăţi comerciale şi instituţii – într-o activitate cu scop caritabil. Cursa răţuştelor este un proiect al Clubului Rotaract Timişoara, realizat cu sprijinul Clubului Rotary Timisoara şi al Clubului Interact Timişoara, în care mii de răţuste de plastic se întrec pe Bega.
Anul acesta, scopul cursei este strângerea de fonduri pentru amenajarea unui simulator de pregătire al personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş şi pentru formarea paramedicilor de pe ambulanţele SMURD. La cursa Rotaract Duck Race participă 5.000 de ratuste din plastic. Acestea se intrec pe segmetul cuprins între Podul Traian şi Podul Tinereţii, pe o distanţă de aproximativ 400 de metri. Fiecare raţuşcă are un număr corespunzător unui bilet de concurs. Pe baza numerelor de concurs, primii 20 de câştigători primesc premii din partea sponsorilor. Întrecerea răţuştelor va avea loc duminică, 8 septembrie de la ora 17.00. Bilete pentru cursă le puteţi cumpăra din locaţiile Piaţa Unirii şi strada Mărăşeşti, până în data de 08.09.2013, în intervalul orar 09.00 – 22.00 şi în timpul Festivalului Bega Bulevard, la pavilionul Rotaract.
Înaintea cursei celor 5.000 de răţuste va avea loc Cursa Sponsorilor, prin care companiile din Timişoara contribuie la scopul caritabil al acestui eveniment şi demonstrează că se implică activ în comunitate, că sunt preocupate de mediu şi de dezvoltarea oraşului.
Evenimentul îşi propune să implice întreaga comunitate timişoreană – copii, părinţi, societăţi comerciale şi instituţii – într-o activitate cu scop caritabil. Cursa răţuştelor este un proiect al Clubului Rotaract Timişoara, realizat cu sprijinul Clubului Rotary Timisoara şi al Clubului Interact Timişoara, în care mii de răţuste de plastic se întrec pe Bega.
Anul acesta, scopul