Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un medic român ar putea fi trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Publicat in Ora de Timis, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Un medic din Suceava este pe punctul de a fi trimis în judecată pentru ucidere din culpă, ceea ce ar reprezenta o adevărată premieră. Poliţiştii care au investigat cazul au ajuns la concluzia că medicul obstetrician Irina Iancu, care acum profesează la Spitalul din Fălticeni, se face vinovată de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

„Dosarul a fost finalizat de către ofiţerul care l-a avut în lucru cu propunerea de trimitere în judecată. Această propunere a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar procurorul de caz va lua o decizie finală”, a explicat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, scrie monitorulsv.ro.

Anchetă în acest caz a durat de la începutul anului 2010, iar în dosar s-au efectuat mai multe expertize medicale pentru a se stabili dacă medicului Irina Iancu i se poate imputa moartea unui copilaş. După mai multe expertize, dintre care la început favorabile, iar mai apoi defavorabile, poliţiştii au decis că există elemente pentru ca medicul să fie trimis în judecată pentru ucidere din culpă.

Plângerea a fost depusă de soţii Rodica şi Mugurel Spătaru, care au considerat-o vinovată pe doctoriţa Irina Iancu pentru calvarul pe care l-au suferit şi care le revine şi acum în memorie când se gândesc la băieţelul lor decedat.

Un medic din Suceava este pe punctul de a fi trimis în judecată pentru ucidere din culpă, ceea ce ar reprezenta o adevărată premieră. Poliţiştii care au investigat cazul au ajuns la concluzia că medicul obstetrician Irina Iancu, care acum profesează la Spitalul din Fălticeni, se face vinovată de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

„Dosarul a fost finalizat de către ofiţerul care l-a avut în lucru cu propunerea de trimitere în judecată. Această propunere a fost transmisă Parchetului de pe lângă Jud

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 3 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 54 minute
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 16 minute
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 2 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 5 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 2 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 4 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°