După o vacanţă de vară destul de lungă şi după un loc trei la finalul sezonului trecut, echipa de baschet de la CSM Satu Mare se reuneşte astăzi. După ce lotul pentru noul campionat a fost prezentat în urmă cu aproape o săptămână, la fel şi staff-ul tehnic, putem spune că doar patru jucătoare care au câştigat bronzul au rămas la echipă. Este vorba despre Andreea Orosz, Monica Ivan, Anita Nagy şi Diana Moldoveanu. Chiar dacă s-a insistat pe aducerea jucătoarelor sătmărence, CSM se laudă cu două americance, Kortny Jones, din Campionatul Universitar american, şi Tabitha Wampler, de la Sepsi Sf. Gheorghe. Pe lângă acestea, au semnat cu CSM sătmăreanca Eniko Laza, respectiv colega sa de la Alba Iulia, Bianca Voica. De asemenea antrenorul Peter Eles se va baza şi pe Cristiana Cutaş, venită de la ICIM Arad, dar şi pe Mihaela Adi de la Oradea. La Satu Mare se află şi Hajnalka Szlimak, însă situaţia ei este incertă, iar în aceste zile va discuta cu membrii conducerii despre o eventuală renegociere a contractului, care este mult prea mare pentru bugetul din acest sezon.
Despre buget putem spune că este unul mult mai mic, cu 60%, aproximativ 600.000 de lei. Însă şi aşa lotul se anunţă unul interesant, însă, dacă ne uităm în „curtea“ celorlalte echipe, nici acolo situaţia nu este tocmai una foarte bună.
Fetele vor efectua în această dimineaţă vizita medicală, iar la ora 12.00 vor efectua primul antrenament oficial după vacanţă, la sala nouă a LPS.
Eles şi Ivan la Bucureşti
Zilele următoare antrenorul Peter Eles şi „secundul“ Monica Ivan vor participa la Bucureşti, la sediul Federaţiei Române de Baschet, la cursul anual de antrenori. Acest lucru este obligatoriu pentru ca aceştia să poată sta pe bancă în timpul jocurilor. Referitor la programul echipei, pe 20 şi 21 septembrie va juca două amicale cu echipa din Oradea, urmând ca pe 24 septembrie să jo